Scopul terapiei este să deschidă inima și mintea copilului spre cunoaștere, iar dacă este realizată cu dragoste, joc și implicare, atunci copilul poate să descopere singur întregul Univers !

 Scopul terapiei este să deschidă inima și mintea copilului spre cunoaștere, iar dacă este realizată cu dragoste, joc și implicare, atunci copilul poate să descopere singur întregul Univers !

Coordonator Centrul Marea Neagră

Centru acreditat ca furnizor de servicii sociale cu licenta ”Centru de zi pentru copiii cu dizabilitati”

Formator a peste 300 de terapeuti prin cursuri si coordonari

Am asigurat programe de terapie si interventie a peste 800 de copii incepand cu anul 2006

Am  dezvoltat un cerc de ARTE pentru copiii diagnosticati cu AUTISM prin intermediul ATELIERULUI de CERAMICA

Am dezvoltat un MODEL de bune practici privind Modalitatea de Interventie a cadrelor didactice din gradinitele din mun. Constanta in relatia cu copiii cu nevoi speciale.

Inițiator si Dezvoltator

PLATFORMA DE TERAPIE ȘI SUPORT EMOȚIONAL

alături de Psiholog Adrian Gemănaru